ASUS, următorul competitor pentru iPad
ASUS plănuiește să lanseze ”cel puțin” două tablete în acest an, potrivit declarațiilor CEO-ului Jonney Shih pentru revista Forbes. Târgul Computex din luna iunie de la Taipei ar putea fi un moment potrivit pentru o asemenea dezvăluire, cu atât mai mult cu cât compania a mai folosit acest eveniment pentru anunțuri importante de produse noi, inclusiv pentru netbook-ul Eee PC în 2007.
Shih a spus că una dintre tablete va rula pe o platformă Google, Android sau Chrome OS, iar cealaltă va fi compatibilă cu o variantă de Windows. Referitor la competitorul Apple, oficialul a recunoscut forța iPad, dar a precizat că ASUS va avea segmentele sale de public, în special pentru faptul că sistemul de operare nu este strict legat de hardware.
În completarea platformei, Shih a subliniat importanța conținutului. Modelul cu Google va avea ”o bogăție de conținut media”, astfel încât ar putea face față cu succes concurenței iPad.
Compania taiwaneză și-ar putea face intrarea pe piața tabletelor cu Eee Pad, care ar putea fi mai apropiată de MID-uri (Mobile Internet Devices) și, eventual, o combinație de Android și un chipset Tegra 250 dual-core, care să îi confere capacități video HD video și de gaming 3D.
Sursa: Electronista